Potrivit unui studiu internațional organizat de Beko, ce analizează atitudinile și comportamentele consumatorilor din mai multe țări în ceea ce privește eficiența energetică, aproximativ 9 din 10 (89%) respondenți recunosc că ignoră cele mai bune practici în materie de economisire a energiei în locuință, în ciuda faptului că 80% declară că știu cum ar trebui să își folosească aparatele electrocasnice într-un mod eficient din punct de vedere energetic.
Potrivit aceleiași surse, 87% dintre cei chestionați spun că eficiența energetică este importantă și 78% afirmă că sunt interesați să cumpere produse cu astfel de caracteristici. Cu toate acestea, 89% dintre respondenți recunosc că au comportamente care duc la risipă de energie, cum ar fi: 37% lasă dispozitivele la încărcat mai mult timp decât este necesar, 29% lasă ușa frigiderului deschisă până se hotărăsc ce anume să mănânce, 20% lasă congelatorul în priză chiar și atunci când este gol.
Mai mult, aproape 3 din 5 respondenți (59%) se tem că vor alege o setare greșită atunci când folosesc aparatele electrocasnice, așa că rămân la aceeași setare, de multe ori ineficientă. Acest tip de comportament care se manifestă ca „Fobia Setărilor”, cum a fost identificată de Beko – „Settingsphobia” – este de vină într-o mare măsură pentru practicile energetice ineficiente ale populației.
Potrivit sondajului, generația Z s-a dovedit a fi una dintre cele mai informate categorii demografice în ceea ce privește eficiența energetică, peste 60% dintre respondenți spunând că citesc instrucțiunile de fiecare dată când cumpără un aparat nou. În ciuda informațiilor pe care cei din generația Z le dețin, datele arată că aceștia fac adesea greșeli în folosirea electrocasnicelor. Astfel, 76% spun că au folosit o setare greșită, ceea ce a dus la stricarea alimentelor sau băuturilor ori la deteriorarea hainelor.
În ceea ce îi privește pe cei peste 64 de ani, studiul arată că sunt în mare proporție adepți ai comportamentelor care duc la economisirea energiei, dar sunt cel mai puțin interesați de acest tip de electrocasnice.
Astfel, sondajul relevă că cei peste 64 de ani sunt generația care acordă cea mai puțină importanță eficienței energetice atunci când cumpără produse noi – doar 6 din 10 (63%) iau măsuri în acest sens, comparativ cu 81% în cazul milenialilor. Aproape 7 din 10 (67%) nu sunt interesați să înlocuiască electrocasnicele pe care le dețin. Cu toate acestea, cei peste 64 de ani fac parte din generația care spune că este cea mai conștientă de utilizarea în cel mai eficient mod posibil a electrocasnicelor (86%), în ciuda faptului că majoritatea utilizează o singură setare la mașina de spălat rufe.
Sondajul oferă și alte informații despre modul în care atitudinile și cunoștințele cu privire la cele mai bune practici în materie de eficiență energetică diferă în funcție de grupele de vârstă. Persoanele cu vârsta peste 64 de ani menționează ca fiind practici ineficiente lăsarea cuptorului pornit fără a fi folosit (56%) și pornirea încălzirii pentru uscarea rufelor cu ferestrele deschise (56%), în timp ce aproape o treime (28%) din generația X recunoaște că a lăsat congelatorul gol în priză.
Studiul a fost realizat în septembrie 2022 de Beko, în colaborare cu OnePoll, și a inclus în total 6.000 de proprietari și chiriași din Marea Britanie, Africa de Sud și Thailanda.
„Aceste date ne oferă o perspectivă fascinantă asupra modului în care atitudinile față de eficiența energetică evoluează în mai multe țări. Eforturile Beko sunt în direcția unor produse de înaltă calitate, care răspund nevoilor în schimbare ale consumatorilor noștri și ale mediului. Căutăm în permanență să oferim soluții pentru o viață mai sustenabilă, bazându-ne pe tehnologii cum este cunoscuta AquaTech®. În același timp, este important să înțelegem ce se întâmplă la nivelul gospodăriilor din acest punct de vedere, întrucât ne ajută să vedem cum putem ajuta”, a declarat Akın Garzanlı, Chief Marketing Officer Arçelik.