Companii responsabile față de mediu și oameni

70% dintre jurnaliștii de mediu au fost atacați pentru materialele lor de presă – raport UNESCO

Un nou raport publicat de UNESCO, cu ocazia Zilei mondiale a libertății presei (3 mai), avertizează asupra creșterii violenței și intimidării jurnaliștilor care relatează despre problemele de mediu și cele climatice, atât din partea statului, cât și a entităților private.  

Realizată în urma unei consultări a peste 900 de jurnaliști de mediu din 129 de țări, analiza UNESCO, „Presa și planeta în pericol„, a scos la iveală cazuri în care cel puțin 749 de jurnaliști și instituții de presă care relatează despre probleme de mediu au fost ținta unor crime, violențe fizice, rețineri și arestări, hărțuiri online sau atacuri juridice în perioada 2009 – 2023.

Peste 300 de atacuri au avut loc în perioada 2019 – 2023 – o creștere de 42% față de perioada precedentă de cinci ani (2014 – 2018). Și toate acestea pe fondul creșterii dramatice a dezinformării online.

Pe lângă atacurile fizice, o treime dintre jurnaliștii intervievați au declarat că au fost cenzurați, iar aproape jumătate (45 %) au declarat că s-au autocenzurat atunci când au acoperit subiecte legate de mediul înconjurător, de teama de a nu fi atacați, de a nu le fi dezvăluite sursele sau pentru a nu intra în conflict cu anumite grupuri de interese.

Observatorul jurnaliștilor uciși al UNESCO înregistrează uciderea a cel puțin 44 de jurnaliști care investigau probleme de mediu în ultimii 15 ani, dintre care doar 5 s-au soldat cu condamnări.

Datele arată că femeile jurnaliste raportează că sunt mai expuse decât bărbații la hărțuirea online, ceea ce reflectă tendința identificată în raportul anterior al UNESCO, ”The Chilling: global trends in online violence against women journalists”.

„Actorii de stat – poliție, forțe militare, funcționari și angajați guvernamentali, autorități locale – sunt responsabili pentru majoritatea atacurilor pentru care sunt disponibile informații despre autorii acestora”, se arată în raport.

O foaie de parcurs globală împotriva dezinformării climatice

UNESCO solicită un sprijin mai puternic pentru jurnaliștii de mediu și o mai bună guvernanță a platformelor digitale.

Unul dintre principalele rezultate ale Conferinței mondiale de Ziua mondială a libertății presei, care are loc în Santiago, Chile, în perioada 2 – 4 mai 2024, va fi o foaie de parcurs globală a UNESCO împotriva dezinformării climatice, care va identifica rolurile pe care le pot juca guvernele, mass-media, mediul academic și cercetătorii, societatea civilă și platformele digitale pentru a sprijini și proteja jurnaliștii de mediu.

„Fără informații științifice certe despre criza de mediu actuală, nu putem spera niciodată să o depășim. Și cu toate acestea, jurnaliștii pe care ne bazăm pentru a investiga acest subiect și pentru a se asigura că informațiile sunt accesibile se confruntă cu riscuri inacceptabil de mari în întreaga lume, iar dezinformarea legată de climă face ravagii pe rețelele de socializare. De Ziua mondială a libertății presei, trebuie să ne reafirmăm angajamentul de a apăra libertatea de exprimare și de a proteja jurnaliștii din întreaga lume.” a declarat Directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay.

Informații suplimentare despre raport

Share this article
Prev Post

Air France, KLM și Lufthansa, vizate pentru greenwashing în cadrul unei anchete UE

Next Post

Marii producători mondiali de vehicule grele sunt prea lenți în tranziția la electric (studiu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next