Obiectivul Germaniei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 65% până în 2030, față de cele din 1990, probabil nu vor fi atinse, ceea ce înseamnă că ambiția de a atinge zero net până în 2045 este, de asemenea, pus sub semnul întrebării, potrivit unor rapoarte elaborate de consilierii guvernamentali în domeniul climei și de Agenția Federală de Mediu (UBA), citate de Reuters.
Uniunea Europeană și-a propus să fie un lider în domeniul climei, iar Germania și-a stabilit obiective mai ambițioase decât întregul bloc, însă în multe țări mediul politic și criza economică au împins criza climatică în afara agendei.
Anul trecut, nivelul de CO2 în Germania era deja cu 40% sub nivelul din 1990, dar noile rapoarte au arătat că acest lucru nu este suficient.
„Reducerea globală așteptată este probabil supraestimată”, a declarat marți Hans-Martin Henning, președintele unui consiliu de experți în domeniul climei care colaborează cu guvernul federal.
Guvernul german a propus nu mai bine de 130 de măsuri de reducere a emisiilor în diverse sectoare, dar în special sectorul construcțiilor și cel al transporturilor nu reușesc să le pună în aplicare, se arată în raportul consilierilor guvernamentali pe probleme climatice.
Se preconizează că sectorul construcțiilor va rata cu 35 de milioane de tone de CO2 obiectivul stabilit până în 2030, în timp ce sectorul transporturilor va avea emisii excedentare între 117 și 191 de milioane de tone față de obiectivul guvernamental.
Raportul de marți al consilierilor a coincis cu un alt raport al UBA, care a constatat că Germania nu poate deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2045 pe baza politicii guvernamentale planificate și existente în materie de climă.
„Având în vedere situația actuală, Germania ar avea în continuare 229 de milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră dăunătoare pentru climă în anul țintă 2045”, a constatat raportul UBA.
Sursa foto: Pixabay