ManpowerGroup, lider global în crearea și furnizarea de soluții inovative dedicate forței de muncă, și EIT InnoEnergy, generator al inovației pentru energia durabilă în Europa, au anunțat lansarea unui proiect ambițios care constă pregătirea și perfecționarea a 800.000 de lucrători din lanțul valoric al bateriilor din întreaga Europă până la sfârșitul anului 2025, în contextul noilor oportunități pe piața muncii generate de tranziția ecologică.
Colaborarea dintre ManpowerGroup și InnoEnergy Skills Institute va oferi o pregătire accelerată, atât virtuală, cât și în persoană, pentru 70 de poziții „la mare căutare”, printre care tehnicieni de baterii, operatori de întreținere a încărcătoarelor pentru vehicule electrice, ingineri de producție și multe altele.
Resursele de formare vor fi accesibile în peste 10 limbi și vor permite recalificarea certificată a celor care vor să-și schimbe cariera, precum și competențele necesare persoanelor nou intrate pe piața muncii care vor să se angajeze în domeniul energiei verzi.
Inițiativa va contribui inclusiv la realizarea de progrese în direcția îndeplinirii obiectivului Comisiei Europene de a avea o forță de muncă calificată în sprijinul „Pactului Verde European” (Green Deal) al Uniunii Europene, al cărui scop este de a asigura atingerea neutralității din punct de vedere al emisiilor de carbon în Europa până în 2050.
„Acest parteneriat reprezintă o investiție în oameni și în planetă, creând oportunități pentru ca persoanele să aibă cariere semnificative, de care să beneficieze cu toții”, a declarat Riccardo Barberis, președintele regional al ManpowerGroup pentru Europa de Nord. „Colaborarea cu InnoEnergy pentru a construi o rezervă de talente calificate care să sprijine tranziția Europei către un viitor zero net nu este doar o afacere inteligentă, ci și ceea ce trebuie făcut pentru a-i ajuta pe oameni să își cultive potențialul la un nivel superior.”
Detalii suplimentare despre parteneriat și rolul lui în perfecționarea și recalificarea forței de muncă a viitorului vor fi împărtășite în cadrul viitorului eveniment EIT InnoEnergy, The Business Booster (TBB), cu tema „Noua economie verde: Echilibrul între profit și scop”, care va avea loc în perioada 18-19 octombrie la Amsterdam, și care prezintă peste 150 de tehnologii energetice durabile sub un singur acoperiș.
„Abordarea tranziției către o economie și o societate neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon necesită o colaborare și investiții urgente în perfecționarea și recalificarea lucrătorilor pentru locurile de muncă verzi de mâine”, a declarat Oana Penu, directorul InnoEnergy Skills Institute. „Suntem încântați să ne unim forțele cu ManpowerGroup pentru a accelera aceste eforturi și a echipa sute de mii de lucrători cu competențele necesare pentru a sprijini obiectivele de sustenabilitate ale Europei. La TBB, așteptăm cu nerăbdare să explicăm soluțiile noastre și rolul vital pe care astfel de parteneriate îl joacă în crearea unei forțe de muncă calificate pentru viitor.”
Potrivit celui mai recent raport Global Insights al ManpowerGroup, ”The Greening World of Work 2023 Outlook”, cererea de locuri de muncă și competențe verzi continuă să crească rapid, 70% dintre angajatori la nivel global declarând că recrutează în prezent sau plănuiesc să recruteze în mod activ lucrători pentru noile roluri.
55% dintre liderii de afaceri intervievați prevăd că investițiile în transformarea ecologică a afacerilor și în domeniul ESG (Environment, Society, Governance) vor depăși domeniul tehnologic și alte megatendințe ca principale sectoare generatoare de locuri de muncă în următorii 5 ani. Se preconizează că tranziția ecologică va crea până la 30 de milioane de noi locuri de muncă verzi la nivel mondial până în 20302.
Raportul mai arată că există un interes semnificativ pentru recrutarea de talente „verzi” în sectorul producției (36%), cel de operațiuni și logistică (31%), IT și date (30%), vânzări și marketing (27%), inginerie (26%), administrație și asistență de birou (25%) și resurse umane (25%).
În ciuda acestei noi nevoi pe piața muncii, 94% dintre companii admit lipsa de talente necesare pentru a-și îndeplini obiectivele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), de unde importanța unor investiții substanțiale în formarea și perfecționarea forței de muncă pentru economia verde.