- Noi statistici privind impactul schimbărilor climatice asupra economiei
Tema din acest an a Zilei mondiale a mediului este ”Land restoration, desertification and drought resilience” – Refacerea terenurilor degradate, deşertificarea şi rezistenţa la secetă, informează Agerpres, citând UNEP – Programul Națiunilor pentru Mediu.
Restaurarea terenurilor este un pilon-cheie al „Deceniului ONU privind restaurarea ecosistemelor” (2021-2030), un semnal de alarmă pentru protejarea şi revitalizarea ecosistemelor din întreaga lume, ca măsură esențială de combatere a crizei climatice şi de îmbunătăţire a securităţii alimentare, a aprovizionării cu apă şi biodiversităţii, în acord cu atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD).
Schimbările climatice afectează economia
Un nou studiu, realizat de Universitățile Northwestern și Harvard, citat de TVR Info, arată că o încălzire suplimentară de 1°C ar duce la o scădere cu 12% a PIB-ului global, procent semnificativ mai mare decât estimările anterioare, care se situau între 1% și 2%.
Autorii studiului au folosit modificările trecute ale temperaturilor cauzate de erupțiile vulcanice și El Nino pentru a modela impactul unei planete mai calde.
Studiul are o serie de limitări. De exemplu, se bazează pe date din întreaga lume, ceea ce înseamnă că nu poate lua în considerare impactul diferențiat al schimbărilor climatice asupra diferitelor regiuni. De asemenea, nu ia în considerare potențialul de adaptare la schimbările climatice.
Cu toate acestea, estimările sunt extrem de îngrijorătoare: un scenariu de schimbări climatice cu o încălzire de peste 3°C ar fi, conform studiului, o lovitură echivalentă cu lupta unui război permanent.