132 de mari companii, printre care Unilever, L’Occitane, Danone, Holcim, ENGIE, Enel, Veolia, Nestle, IKEA, Decathlon, H&M Group, solicită guvernelor, într-o scrisoare comună inițiată de grupul de advocacy Business For Nature, să adopte politici mai stricte pentru a atinge obiectivul ONU de stopare a pierderii naturii până la sfârșitul deceniului.
Cu peste 1 milion de specii pe cale de dispariție, țările lumii au convenit în 2022 asupra unui acord istoric privind protejarea biodiversității, angajându-se inclusiv să protejeze 30% din ecosistemele naturale ale lumii.
Cu 3 luni înaintea summit-ului ONU COP16 privind biodiversitatea, care va avea loc în Columbia, companiile semnatare solicită acțiuni guvernamentale imediate pentru a consolida, „nu pentru a slăbi”, politicile, stimulentele, legislația și reglementările esențiale de încurajare a unor acțiuni ambițioase și eficiente ale companiilor privind natura.
„Dacă nu ne concentrăm asupra naturii, dacă nu ne concentrăm asupra biodiversității, activitatea pe care o desfășurăm ar putea să nu mai existe în anii următori”, a declarat Rishi Kalra, director executiv și financiar al grupului Olam Food Ingredients (ofi), unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de ingrediente pentru alimente și băuturi. Compania se bazează pe albine pentru polenizarea fermelor sale de migdale, a punctat Kalra, adăugând că mijloacele de trai ale oamenilor suferă dacă natura nu este protejată.
Despăduririle din Brazilia, de exemplu, au redus precipitațiile și au schimbat tiparele meteorologice în zonele agricole critice, care asigură o mare parte din soia și carnea de vită la nivel mondial.
Fără natură, fără apă, este imposibil să vorbim despre viață umană, chiar la nivel existențial, a declarat Laurent Freixe, CEO Nestle pentru America Latină.
Deoarece strategiile care respectă natura pot crește costurile pe termen scurt, unele companii au fost reticente în a acționa, cu excepția cazului în care guvernele impun măsuri legislative sau oferă stimulente motivante.
Recomandările de politică făcute de Business For Nature pentru punerea în aplicare eficientă a Planului privind biodiversitatea pot fi citite AICI.
Sursa foto: Freepik