E.ON a emis cu succes două pachete de obligațiuni verzi în valoare de 750 de milioane de euro (641 de milioane de lire sterline) fiecare, urmând să investească sumele obținute în eficiență energetică, surse regenerabile și vehicule electrice (EV).
Cele două tranșe de obligațiuni vor ajunge la scadență în martie 2029 și, respectiv, august 2033.
E.ON nu a dezvăluit cât de suprasubscrise au fost obligațiunile, dar directorul financiar Marc Spieker a declarat că a existat o „cerere mare din partea investitorilor”, potrivit publicației edie.
Încasările din obligațiuni vor fi folosite pentru a susține planurile de tranziție energetică ale E.ON pentru 2024, care includ generarea de energie eoliană și solară; producția, stocarea și distribuția de hidrogen cu emisii reduse de dioxid de carbon; sistemele de încălzire și răcire urbană; soluții de energie curată la fața locului pentru organizații externe și infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice.
Cadrul include, de asemenea, proiectele necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii de distribuție a energiei electrice pentru a sprijini adăugarea în rețea a unor capacități suplimentare de producție cu emisii reduse de dioxid de carbon.
În special, cadrul permite E.ON să investească în diverse forme de bioenergie, inclusiv în biomasă. Biomasa s-a dovedit a fi un subiect controversat în ultimii ani. O formă obișnuită de biomasă, utilizarea peleților de lemn, a ridicat probleme legate de impactul asupra pădurilor și a sănătății umane în lanțul de aprovizionare, precum și întrebări cu privire la faptul că arderea presupune într-adev cu emisii reduse de dioxid de carbon.
Potrivit E:ON, cadrul său de obligațiuni verzi este aliniat la taxonomia verde a UE, care determină ce tipuri de investiții sunt clasificate ca fiind „verzi” sau „legate de tranziție”.
„Cererea ridicată din partea investitorilor subliniază încă o dată faptul că suntem pe drumul cel bun cu strategia noastră, care se concentrează pe sustenabilitate, digitalizare și creștere. E.ON este hotărât să ducă mai departe tranziția energetică în Europa. Vrem să investim, în total, 33 de miliarde de euro în tranziția energetică până în 2027. Obligațiunile verzi sunt un instrument financiar important pentru a face acest lucru și vom continua să le folosim pentru finanțarea noastră în viitor.” a declarat Directorul financiar al E.ON, Marc Spieker.