Un studiu pe tema economiei circulare în România a fost lansat de startup-ul românesc Flip în cadrul evenimentului Flip Sustainability in Business Talks, care a avut loc pe 12 octombrie.
Rezultatele studiului inițiat de Flip și realizat împreună cu iZi data surprind nivelul de familiarizare al firmelor, clienți și non-clienți Flip, cu principiile și beneficiile economiei circulare, precum și interesul și implicarea în practicile de economie circulară.
Studiul a avut la bază un eșantion format din 631 de respondenți: 262 de entități clienți Flip (cu 88 între 0-1 angajați, 105 între 2-9 angajați și 69 cu peste 10 angajați, IMM + corporate) și 369 de entități non-clienți Flip (cu 142 între 0-1 angajați, 166 între 2-9 angajați și 61 cu peste 10 angajați, IMM + corporate).
Respondenții au fost expuși la descrierea de mai jos înainte de a le fi adresate întrebările specifice:
Economia circulară reprezintă un model de producție și consum, care implică distribuirea, închirierea, reutilizarea, repararea, recondiționarea și reciclarea materialelor și produselor existente, pentru cât mai mult timp posibil. În acest mod, ciclul de viață al produselor este prelungit. De asemenea, economia circulară înseamnă sustenabilitate și este un aspect important al acesteia.
În principal, firmele sunt motivate de aspecte precum avantajul economisirii (după cum menționează 73% dintre clienții Flip și 69% dintre firmele eșantionului de non-clienți) și gravitatea situației climatice (cu 54% mențiuni în rândul clienților Flip și 56% în rândul non-clienților), în timp ce consideră că rezistența la schimbare și obișnuința cu procedurile actuale (45% și 44%), alături de insuficiența politicilor și reglementărilor (36% și 43%), sunt obstacole în adoptarea principiilor economiei circulare.
Principalele concluzii
În general se remarcă un interes viitor ridicat (63% și 60%) pentru principiile economiei circulare, companiile cu între 10 – 49 angajați menționând într-o proporție mai mare interesul ridicat pentru economia circulară (71% și 69%) versus celelalte segmente.
În prezent însă, numărul firmelor ce declară un interes ridicat pentru economia circulară scade la 53% și 51% față de al celor care o au în plan pe viitor. În rândul clienților Flip, firmele mici cu un angajat sau formate numai din fondator, dar și cele mai mari, cu peste 50 de angajați, sunt cele mai pozitive în acest sens (58% vs 53% în total eșantion), pe când în rândul populației generale companiile medii (10 – 49 angajați) sunt cele mai pozitive (59% vs 51% în total eșantion).
Întrebați dacă afacerile pe care le reprezintă aplică principiile economiei circulare, 77% și 71% dintre respondenți spun că da, iar dintre aceștia 54% și 46% spun că se implică indirect, 26% & 29% direct, chiar prin activitatea desfășurată și 17% și 24% în ambele moduri.
Concret, cele mai frecvente acțiuni specifice economiei circulare menționate în rândul clienților Flip sunt reutilizarea materialelor și produselor (53%), urmate de reciclarea (51%) și repararea lor (51%), iar topul în rândul populației generale constă în achiziționarea de produse și servicii durabile (57%), repararea produselor și materialelor (54%) și reciclarea lor (54%)
Jumătate și peste dintre firmele incluse în studiu declară că accesul la economia circulară le este la îndemână, iar acest lucru se remarcă mai ales în rândul firmele cu între 10 – 49 angajați (62% și 59%).
Provocări și obstacole
Totuși, deși privită în general optimist, principalele provocări întâmpinate în adoptarea economiei circulare sunt disponibilitatea redusă a produselor și serviciilor din această categorie (33% și 41%) și, în rândul clienților Flip, rezistența la schimbare (27%), în timp ce în rândul populației generale provocarea cu locul 2 este de natură financiară (30%), urmată însă de aproape de rezistența la schimbare menționată anterior (29%).
Obstacolele percepute în adoptarea economiei sustenabile, în rândul clienților Flip, includ obișnuința cu procedurile actuale (45%), lipsa de resurse și cunoștințe (41%), obstacolele financiare (37%) și cele de reglementare (36%), iar în rândul populației generale, lipsa de resurse și cunoștințe în domeniu (51%), obstacolele financiare (48%), obișnuința cu procedurile actuale (44%) și disponibilitatea redusă a produselor și serviciilor (43%).
Avantaje, beneficii, motivații
Printre principalele motivații în adoptarea economiei circulare se numără cele economice, asta însemnând că 73% și 69% dintre respondenți știu faptul că aplicând principiile economiei circulare ajung să economisească, conștientizarea gravității situației (54% și 56%), dar și din dorința de a obține subvenții/ granturi (30% și 41%).
În plus, când vine vorba despre economia circulară, firmele cunosc destul de bine și foarte bine majoritatea beneficiilor acestora, după cum urmează, în ordinea numărului de mențiuni micșorarea amprentei de carbon (73% și 74%), crearea unei imagini eco-friendly (71% în rândul ambelor eșantioane), crearea de beneficii pentru consumator (70% și 72%), limitarea utilizării de resurse suplimentare (67% în rândul ambelor eșantioane) și oferirea de noi oportunități pentru companii (56% și 58%).
Totodată, importanța acordată beneficiilor specifice economiei circulare se axează pe crearea de beneficii pentru consumatori (77% și 76%) și oferirea de noi oportunități pentru companii (79% și 75%), minimizarea amprentei de carbon (77% și 75%), crearea unei imagini de brand prietenos cu mediul (76% și 73%) și limitarea utilizării de noi resurse (69% și 68%)
Mai multe informații despre eveniment și studiu, AICI