Compania internațională de logistică Gebrüder Weiss se ocupă de transportul unei mașini solare inovatoare către Australia. Aici va începe World Solar Challenge (Provocarea Solară Mondială) la sfârșitul lunii octombrie 2023. În cadrul acestei curse unice, 31 de echipe vor parcurge cei 3.000 de kilometri. Aceștia vor pleca din Darwin, traversând teritoriul australian, până la Adelaide, folosind doar alimentarea cu energie solară.
Gebrüder Weiss oferă o combinație personalizată de soluții logistice, ce includ transportul rutier, maritim și aerian.
„Din postura de companie globală de logistică suntem un motor al soluțiilor inteligente de transport, modelând în mod activ viitorul mobilității”, spune Frank Haas, Head of Corporate Brand Strategy & Communications la Gebrüder Weiss. „Mașina solară aCentauri este un model de tehnologie ce are potențialul de a revoluționa sectorul transporturilor, motiv pentru care sprijinim echipa în călătoria sa către Australia”, a mai adăugat acesta.
Elevii lucrează la dezvoltarea și implementarea acestei mașini solare de aproape un an. Mașina este proiectată pentru durabilitate și eficiență energetică maximă. Aceasta este emblematică pentru un viitor în care mediul ocupă centrul atenției. „Desigur, ne-am dori să câștigăm cursa. Dar ceea ce este la fel de important pentru noi este să avem un rol activ în dezvoltarea de soluții eficiente, ecologice”, explică Alexandr Ebnöther, managerul echipei aCentauri.
„Cu sprijinul Gebrüder Weiss, putem demonstra că mașinile alimentate cu energie solară și, prin extensie, mobilitatea sustenabilă sunt posibile”, a mai afirmat acesta.
În acest moment, Gebrüder Weiss acordă o atenție deosebită motoarelor alternative. Mașina solară aCentauri parcurge prima etapă a călătoriei sale cu camionul cu hidrogen cu emisii zero al companiei de logistică.