Global ESG Monitor: Marile companii europene dau tonul la nivel global în ceea ce privește transparența ESG

Global ESG Monitor (GEM), lider mondial în analiza transparenței raportărilor ESG, a prezentat astăzi concluziile noului său raport anual, care dezvăluie aspecte legate de raportările de Mediu, Societate și Guvernanță publicate de 350 de corporații din Europa, America de Nord, Asia și Australia.

Cercetarea GEM relevă că marile companii europene dau tonul la nivel global în ceea ce privește transparența ESG: 9 din cele mai bine plasate 12 companii sunt din Europa, iar trei din Asia. Compania cu cel mai mare scor – implicit cu cea mai transparentă comunicare ESG – este gigantul energetic Italian Enel SpA.

Puține sunt corporațiile care se apropie de scorul maxim de 100, așa cum e acesta definit de GEM Assay, modelul analitic deținut și folosit de Monitorul GEM, care analizează raportările ESG ale companiilor pe baza a 184 de criterii existente în aceste raportări. Cel mai ridicat scor la nivel global în raportarea non-financiară este de 90, iar cel mai scăzut, de 7.

Comparând transparența raportărilor ESG pe cele patru zone continentale, punctajul mediu corporativ este de 66 din 100 în Europa, 56 din 100 în Asia și 53 din 100 – atât în Statele Unite cât și în Australia.

„Nu e o surpriză că Monitorul GEM a găsit diferențe atât de mari în transparența raportărilor ESG. Încă nu există un standard recunoscut și practicat la nivel internațional în raportarea ESG, iar acest fapt reprezintă în sine o provocare suplimentară pentru companii”, declară Ariane Hofstetter, cofondatoare și coordonatoarea departamentului de cercetare și monitorizare a GEM. „Cu toate că sunt folosite pe scară largă instrumente importante de analiză, precum așa-numita evaluare a materialității (materiality assessment), există încă multe abordări superficiale, inadvertențe, o lipsă de veridicitate și de credibilitate în rezultatele rapoartelor ESG ale companiilor”.

Alte informații din Raportul de Transparență Global ESG Monitor 2022

Accent pe emisiile de dioxid de carbon (CO2). Comunitatea științifică este în acord cu faptul că dioxidul de carbon are un rol major în provocarea schimbărilor climatice produse de om și că eforturile de reducere a emisiilor de CO2 trebuie menținute și extinse. În acord cu acest fapt, companiile analizate de Monitorul  GEM 2022 au raportat inițiative de reducere a emisiilor, însă puține dintre aceste companii au reușit să devină neutre din perspectiva emisiilor de CO2. Cele mai multe companii și-au setat obiective de a deveni carbon-neutre pentru viitor. Iar dintre companiile care susțin că au atins neutralitatea în CO2 cele mai multe sunt listate la S&P 50 în Asia, cele mai puține fiind în Europa.

În aceeași ordine de idei, 78% din companiile EuroSTOXX sunt aliniate cu obiectivele Acordului privind Clima de la Paris, de limitare a încălzirii globale la un maximum de 2 grade Celsius. Celelalte regiuni se află mult în urmă, cu doar 54% dintre companiile australiene, 31% dintre cele asiatice și 29% dintre cele nord-americane având stabilite obiective aliniate cu Acordul de la Paris.

Raportările ESG pun într-un con de umbră lanțurile de aprovizionare. „Noi suntem curați – iar ce fac furnizorii noștri nu e responsabilitatea noastră” – astfel de mesaje erau un refren comun al companiilor care încercau să se distanțeze de parteneri controversați de pe lanțul lor de aprovizionare. Acest fapt s-a schimbat deoarece companiile, în special cele mari, au o influență uriașă asupra furnizorilor și celorlalți parteneri de pe lanțul de distribuție și-și exercită autoritatea pentru a îmbunătăți situația. Monitorul GEM 2022 arată însă că cele mai multe companii nu reușesc să furnizeze informații adecvate despre furnizorii lor. În Europa, o majoritate simplă (52%) dezvăluie măcar localizarea geografică a furnizorilor, în timp ce numai 36% dintre cele australiene, 29% dintre cele nord-americane și 24% dintre cele asiatice fac acest lucru. Publicarea altor informații despre furnizori este cel puțin precară, foarte puține dintre companiile studiate publicând informații despre numărul total al furnizorilor, sau numărul plăților efectuate către aceștia.

Auditarea nu e încă o practică obișnuită sau o obligație. Auditarea are scopul de a consolida încrederea într-o companie. Doar 68% dintre companii furnizează voluntar câteva garanții privind informațiile publicate printr-un audit. Auditul cu garanții limitate este, în continuare, cel mai comun (88 din 35 de raportări auditate indică și nivelul de audit).

Companiile europene se pregătesc pentru auditare sporită întrucât propunerea Directivei Comisiei Europene privind Raportarea Sustenabilității Corporative (EC CSRD) vizează introducerea unor norme pan-europene privind garantarea limitată a informației despre sustenabilitate, cu scopul ca aceste informații să aibă un nivel rezonabil de acuratețe și transparență pe viitor.

Principalii auditori care lucrează în ESG sunt așa-numiții „Big 4”. PwC este cel mai mare auditor, cu cele mai multe mandate ESG în toți cei patru indici analizați (21%), urmat de KPMG (15%), EY (15%) și Deloitte, cu 14%. Profunzimea inspecțiilor de audit variază de la rezonabilă (dominantă în SUA și Asia) la limitată, care e procedura dominantă în Europa și Asia, cu substanțial mai puține companii asiatice care să mandateze vreun audit.

„2022 a fost un an în care importanța problematicilor ESG a crescut exponențial”, spune Michael Diegelmann, cofondator GEM. „Crizele sociale și de mediu țin zilnic prima pagină a presei, iar corporațiile trebuie să comunice, clar și transparent, ce și cum anume fac în legătură cu aceste crize. Există progrese notabile, însă concluzia e că numeroase companii multinaționale sunt deficitare în raportarea ESG, fapt ce nu trece neobservat de către investitori și opinia publică, deopotrivă”.

Despre Global ESG Monitor

Global ESG Monitor (GEM) este o inițiativă unică menită să analizeze transparența în raportarea non-financiară a celor mai mari companii din lume. GEM monitorizează, analizează și structurează informațiile despre această transparență folosind GEM Assay, un instrument propriu de cercetare actualizat anual în funcție de dinamica și de evoluțiile piețelor.

La baza modelului de operaționalizare a transparenței folosit de GEM Assay se află normele de bune practici din Global Reporting Initiative (GRI), ISO Standard 26000, World Economic Forum (WEF) and Accountability.

Raportul poate fi descărcat aici.

Total
1
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prev
Kaufland duce reciclarea deșeurilor la un alt nivel și introduce în magazine coșurile inteligente BIN-e de colectare selectivă a deșeurilor

Kaufland duce reciclarea deșeurilor la un alt nivel și introduce în magazine coșurile inteligente BIN-e de colectare selectivă a deșeurilor

Kaufland introduce în trei magazine din București coșuri de gunoi inteligente

Next
Companiile și instituțiile publice care realizează achiziții sustenabile, invitate să se înscrie la prima ediție a competiției Achiziții sustenabile. Premiile cu impact social și de mediu 2022

Companiile și instituțiile publice care realizează achiziții sustenabile, invitate să se înscrie la prima ediție a competiției Achiziții sustenabile. Premiile cu impact social și de mediu 2022

Asociația Centrul pentru Legislație Nonprofit împreună cu Fundația Civitas

You May Also Like