Hilton a anunțat că a extins etichetarea amprentei de carbon a meniurilor sale de toamnă în aproape 30 dintre hotelurile sale emblematice din UK, inițiativă pe care o numește ca fiind cel mai mare exercițiu de etichetare a emisiilor de dioxid de carbon realizat de o companie hotelieră din Marea Britanie.
Lanțul hotelier a pilotat acest sistem în luna mai, când a observat că introducerea acestor etichete a făcut ca clienții să aleagă mai multe feluri de mâncare cu emisii reduse și medii de carbon.
Hilton a declarat că fiecare porție de mâncare din meniurile sale este marcată și comunicată oaspeților ca având o amprentă verde „scăzută”, „medie” sau „ridicată”, în conformitate cu metodologia propusă de compania parteneră, Klimato, care a calculat amprenta de carbon pe durata ciclului de viață al produselor din meniu.
Mai mult de 85% din meniurile de toamnă ale Hitlon’s din Marea Britanie constau acum în opțiuni clasificate ca fiind cu emisii scăzute sau medii, folosind această metodologie.
Orice fel de mâncare care generează mai mult de 1,6 kg de CO2e (echivalent) pe parcursul ciclului său de viață este considerat o alegere cu emisii ridicate de carbon, care „contribuie la creșterea impactului climatic”.
„Etichetarea emisiilor de carbon este o modalitate ușoară care le permite oaspeților să facă alegeri mai bine informate și suntem încântați să vedem că aceștia adoptă deja aceste informații – fie că optează pentru un fel de mâncare cu emisii foarte scăzute, fie că pur și simplu reduc frecvența cu care comandă feluri de mâncare cu o amprentă de carbon mai mare.” a declarat Emma Banks, vicepreședinte Hilton pentru dezvoltarea produselor alimentare și a băuturilor și a strategiei pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa).
„Pe măsură ce căutăm cu toții să ne reducem în mod continuu impactul, fiecare mică decizie poate face diferența și suntem mândri că suntem în frunte, fiind prima companie hotelieră care introduce și gestionează etichetarea emisiilor de carbon la o asemenea scară.” a mai spus Banks.
Foto: Trafalgar St. James Londra