ING Bank România sprijină cu facilități de credit în valoare de 21,4 milioane de euro dezvoltarea companiei Vrancart, unul dintre cei mai mari producători de carton ondulat, hârtie igienico-sanitară și ambalaje de carton pe piața din România. Finanțările oferite de ING cuprind atât facilități pentru capital de lucru, cât și credite de investiții.
În contextul creșterii industriei ambalajelor, compania Vrancart își propune să își consolideze poziția pe piață și să investească în achiziția de echipamente de înaltă tehnologie, precum și în dezvoltarea capacităților de reciclare, de producție și logistice. Acestea vor avea la bază cele mai noi soluții de eficiență energetică și vor permite o mai bună recuperare și utilizare a resurselor regenerabile în procesele de producție.
„ING a fost mereu un partener pentru dezvoltarea companiei Vrancart, arâtând un sprijin puternic, încă de la începutul parteneriatului din 2014. De-a lungul celor 9 ani, am finanțat și refinanțat diferite proiecte de investiții pentru a încuraja planurile de creștere ale afacerii. Ne bucurăm să fim alături de aceștia, prin facilități de credit de peste 21 milioane de euro, pentru proiectele lor destinate economiei circulare.” a declarat Alexandrina Băluță, Manager Strategie Companii Medii, în divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România. „Sustenabilitatea este unul dintre pilonii principiali ai strategiei ING. Ne concentrăm pe dezvoltarea practicilor sustenabile în rândul IMM-urilor românești și împărtășim exemple de bună practică ale antreprenorilor din comunitatea ING. Suntem mândri de progresul pe care îl facem, împreună cu clienții noștri, în tranziția către un viitor mai verde.”
Vrancart deține cea mai mare rețea de centre de colectare a deșeurilor de hârtie și carton din România
Vrancart este singurul producător de hârtii igienico-sanitare din România ce au la bază deșeurile de hârtie recuperate și procesate în propria fabrică de la Adjud, care apoi sunt convertite în produse de larg consum prin intermediul facilităților subsidiarei Rom Paper de la Brașov și Adjud.
În prezent, compania reciclează peste 40% din totalul de maculatură colectat la nivel național, ceea ce înseamnă aproximativ 300 tone de deșeuri de hârtie și carton reciclate zilnic. În anul 2022, prin rețeaua centrelor de colectare Vrancart s-au strâns peste 150.000 de tone de deșeuri nepericuloase, reciclate în instalațiile proprii sau la parteneri.
„Noile finanțări de la ING vizează toate cele 3 divizii ale companiei, respectiv Waste Management, Paper și Packaging. Procesul investițional urmează să se deruleze în următorii 2 ani, astfel încât Vrancart își va consolida poziția de campion al economiei circulare din România. După inaugurarea în luna august a primului parc fotovoltaic de 1 MW, grupul Vrancart are în derulare alte proiecte de producție a energiei electrice și termice din surse regenerabile, ce urmează a fi finalizate pe parcursul anului viitor: un nou parc fotovoltaic de 20 MW și o stație de cogenerare de înaltă eficiență energetică, care vor asigura împreună mai bine de 50% din nevoile interne de consum.” a precizat Dragoș Holban, CFO în cadrul grupului Vrancart. „De asemenea, avem în dezvoltare facilități de reciclare a deșeurilor de plastic, lemn, dar și a hârtiei și reziduurilor aferente de calitate inferioară care se vor transforma în materii prime sau produse finite pentru diversele nevoi de producție și ambalare ale pieței din România și regiune. Astfel, începând de anul viitor, vom putea spune că în Vrancart nimic nu se pierde, totul se transformă în folosul unei dezvoltări sustenabile și durabile atât a companiei, dar și a mediului înconjurător și a societății românești.”
Având o vechime de 46 de ani pe piața din România, Grupul Vrancart este format din 4 companii: Vrancart S.A., Rom Paper, Vrancart Recycling și Ecorep Group.