Parlamentul European a votat miercuri pentru adoptarea unei legi intens contestate de refacere a ecosistemelor naturale degradate, în ciuda unei campanii susținute de eliminare a măsurilor propuse din partea deputaților de centru-dreapta, informează Reuters.
Deputații Uniunii Europene au adoptat propunerea legislativă cu 336 de voturi pentru, 300 împotrivă și 13 abțineri. Legiuitorii și țările membre vor negocia acum textul final, urmând să ajungă la un acord înainte de alegerile pentru Parlamentul UE din 2024.
„Am câștigat. Este o victorie socială: pentru oamenii de știință, pentru tineri, pentru o mulțime de companii și întreprinderi, pentru sectorul agricol”, a declarat reporterilor după vot Cesar Luena, negociatorul principal al parlamentului pentru această lege. „Legea privind refacerea naturii este un element esențial al Pactului verde european și respectă consensul științific și recomandările de refacere a ecosistemelor Europei. Fermierii și pescarii vor beneficia de pe urma acesteia și vom asigura un pământ locuibil pentru generațiile viitoare. Poziția noastră adoptată astăzi transmite un mesaj clar. Acum trebuie să continuăm pe calea cea bună, să ne apărăm poziția în timpul negocierilor cu statele membre și să ajungem la un acord înainte de încheierea mandatului acestui Parlament pentru a adopta primul regulament privind refacerea naturii din istoria UE.”
Decizia a fost luată după luni de campanie politică care a scos la iveală diviziunile profunde dintre țările UE și legislatori cu privire la această propunere.
Grupul Partidului Popular European (PPE), cel mai numeros grup din Parlamentul European, a condus o campanie de respingere a propunerii pe motiv că acesta ar dăuna agricultorilor și ar pune în pericol securitatea alimentară.
Actul legislativ va impune țărilor să introducă măsuri de refacere a naturii pe o cincime din teritoriul lor terestru și maritim până în 2030. Scopul este de a inversa declinul habitatelor naturale din Europa, 81% dintre acestea fiind clasificate ca fiind într-o stare precară.
„Refacerea naturii aduce numeroase beneficii agricultorilor”, a declarat Mohammed Chahim, deputat european. „Este atât de simplu: nu putem cultiva alimente pe un sol mort.” „Această lege nu este împotriva nimănui”, a declarat Luena. ”Aceasta este o lege în numele naturii, nu împotriva vreunei persoane, oricare ar fi ea”.
Luena a mulțumit oamenilor de știință și tinerilor care au susținut legea, printre ei numărându-se și activista suedeză Greta Thunberg, care a participat miercuri la dezbateri pentru a urmări votul.
Sursa: European Parliament (pagina de Fb)