Creșterea cererii globale de cauciuc sporește presiunea asupra pădurilor naturale și duce la pierderea biodiversității, iar Asia de Sud-Est, responsabilă pentru 90% din producția globală, este cea mai afectată, a avertizat o echipă internațională de cercetători într-o lucrare publicată în revista Nature, citată de Reuters.
Datele anterioare sugerau că, în ceea ce privește despăduririle, cauciucul reprezintă o problemă relativ minoră în comparație cu produse de bază precum soia și uleiul de palmier, dar, potrivit noilor date obținute prin satelit, care au ajutat la identificarea mai multor plantații ale micilor proprietari, pierderile de păduri „depășesc cu mult” estimările anterioare.
Din 1993, mai mult de 4 milioane de hectare de pădure au fost pierdute în favoarea plantațiilor de cauciuc, două treimi dintre acestea fiind în Indonezia, Thailanda și Malaezia, au afirmat cercetătorii.
Mai mult de 14 milioane de hectare de teren din regiune – inclusiv din principalele provincii producătoare de cauciuc din China, Yunnan și Hainan – sunt dedicate cauciucului, în creștere de la 10 milioane în 2020.
La sfârșitul anului viitor, în Uniunea Europeană va intra în vigoare o lege care îi va împiedica pe importatorii de mărfuri să cumpere bunuri rezultate din defrișări.
Inițial, legea se aplica la soia, carnea de vită, uleiul de palmier, lemnul, cacaoa și cafeaua, la care a fost adăugat cauciucul în decembrie anul trecut.
Pentru a evita amenzile, importatorii trebuie să furnizeze informații care să dovedească faptul că produsele nu provin de pe terenuri despădurite după 2020.
Normele ar putea încuraja cumpărătorii să se aprovizioneze cu cauciuc de la marii producători cu lanțuri de aprovizionare mai puțin complicate, a declarat Antje Ahrends de la Royal Botanic Garden Edinburgh, autorul principal al studiului publicat miercuri.
„Având în vedere multitudinea de etape din lanțul de aprovizionare cu cauciuc și natura dispersată a producției de cauciuc, este dificil pentru comercianți și producători (…) să localizeze cu exactitate zonele de aprovizionare cu cauciuc și să verifice dacă nu a avut loc nicio defrișare”, a spus ea.
Organizații precum Forest Stewardship Council lucrează pentru a îmbunătăți trasabilitatea pentru micii proprietari – responsabili pentru 85% din producția mondială – și pentru a se asigura că cauciucul lor poate fi vândut în Europa, a mai spus Ahrends.
Sursa foto: freepik