Primăria Municipiului Brașov va lansa în perioada imediat următoare apelul de finanțare a proiectelor organizațiilor neguvernamentale din domeniile Copii și tineri, Mediu și dezvoltare durabilă, Social, Educație și Comunitate, în baza unui ghid unic de finanțare.
De subliniat că proiectele pot fi depuse de ONG-uri din toată țara cu condiția ca acestea să fie implementate în Brașov și să contribuie la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor orașului.
O modificare relevantă în acest an este creșterea valorii finanțărilor, la maxim 200.000 de lei pentru un proiect. Astfel, vor exista două tipuri de grant pentru fiecare dintre domeniile vizate: granturi mici, cu valoarea de până la 100.000 de lei, și granturi mari, cu valoarea cuprinsă între 100.001 și 200.000 de lei.
De remarcat, de asemenea, că problematica de mediu este prezentă în două dintre cele cinci domenii de finanțare. În cadrul domeniului „Copii și tineri” vor fi acceptate astfel inclusiv proiecte prin care copii și tinerii sunt implicați în protejarea mediului și a luptei împotriva schimbărilor climatice.
Exemple de activităţi eligibile de mediu în acest domeniu:
- Implicarea copiilor și tinerilor pentru păstrarea și protecția mediului natural;
- Campanii de ecologizare, colectare selectivă, reutilizare deșeuri;
- Educație pentru mediu și calitatea vieții, pentru combaterea poluării aerului, apei și solului;
- Activități de promovare a patrimoniului natural din Municipiul Brașov în rândul copiilor și tinerilor;
- Sprijinirea de acțiuni specifice de voluntariat.
În cadrul domeniului „Mediu și dezvoltare durabilă”, vor fi finanțate proiectele care vizează mobilitatea și transportul alternativ; managementul deșeurilor; spațiile verzi și reconversia urbană; calitatea aerului și energia regenerabilă;
Vor fi finanțate proiectele care au ca obiective informarea, conștientizarea și educarea cetățenilor din aceste arii tematice, fiind încurajate proiecte cât mai inovatoare, cu activități de tip expoziții, instalații multimedia, până la proiecte educative (ateliere creative, sesiuni de informare, dezbateri etc.).
Clarificări cu privire la ghid și apelul de finanțare se pot obține de la sediul Primăriei Municipiului Braşov: Biroul de Relaţii Externe, Turism şi Evenimente, B-dul Eroilor nr. 8, tel/fax: 0268/405 000/ Interior 135 e-mail: relatii.comunitare@brasovcity.ro
Accesați ghidul de finanțare supus dezbaterii publice.
Sursa foto: BrasovCity.ro