Asociația Pădurea Copiilor raportează peste 110.000 de puieți plantați în campania de toamnă 2023 pe o suprafață de 16 hectare, în Județele Ialomița, Constanța, Prahova, Giurgiu și Buzău.
Plantările și lucrările de întreținere au fost realizate în localitățile Amara, Techirghiol, Scutelnici, Ploiești, Adunații Copăceni, Putineiu, Urziceni, Slobozia și Filipeștii de Târg, cu implicarea a 436 de voluntari și sprijinul a 218 zilieri, care au avut un venit asigurat în toată această perioadă.
Campania de plantare din această toamnă a debutat printr-un proiect inedit: înființarea unei livezi terapeutice în curtea Centrului socio-medical HOSPICE Casa Speranței din Adunații Copăceni, județul Giurgiu, cu sprijinul OMV Petrom. Livada, de care se vor bucura peste 100 de copii din cadrul Centrului, îmbină principiile de amenajare ale unei grădini în stil japonez, combinând plantele ornamentale cu soiuri de pomi fructiferi, cireși japonezi și elemente din piatră și lemn.
Pădurea Copiilor a continuat, de asemenea, lucrările de extindere a suprafețelor împădurite în mediul urban, prin plantarea a 104 arbori ornamentali de aliniament pe Bulevardul Victoriei din Techirghiol și completarea pădurilor urbane din Parcul Municipal Ploiești Vest și Amara.
Un alt rezultat notabil la final de 2023 este plantarea, pe o suprafață de 1 hectar, a 5000 de puieți în zona Putineiu, Județul Giurgiu, cu susținerea clienților Raiffeisen Bank și a companiei, prin intermediul secțiunii „Grijă pentru Mediu”, din aplicația Smart Market.
„Campania din această toamnă a fost impactată major de fenomenele extreme din 2023, declarat oficial cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice. Seceta severă de peste an, furtunile din toamnă au afectat bunul mers al lucrărilor de plantare. Acum, mai mult decât oricând, este momentul să ne mobilizăm, să căutăm soluții pentru adaptarea la schimbările majore cu care ne confruntăm.” a declarat dr. Teodora-Alexandra Pălărie, președinte Asociația Pădurea Copiilor.
Pădurea Copiilor s-a bucurat în această campanie de sprijin financiar și/sau muncă voluntară oferite de: OMV Petrom, prin programul „România Plantează pentru Mâine”, Raiffeisen Bank, Telus România, DPD România, Servier, IPSO Agricultură, Asociația Școala Europeană București, ADP România, Colegiul Economic Viilor, Scoala Gimnazială nr. 165 din București, Organizația Umanitară Concordia, Asociația Ofiterilor în Rezervă din România.
Asociația Pădurea Copiilor răspunde din 2016 unei urgențe climatice și sociale în sudul României amplificate de lipsa pădurilor. Organizația a plantat și îngrijit până acum peste 1.800.000 de puieți, pe o suprafață de 191 ha, în 37 de localități, cu misiunea de a crește păduri în 100 de comunități până în 2035.
Evoluția activităților de împădurire și a proiectelor Pădurii Copiilor poate fi urmărită pe canalele de social media: facebook.com/padureacopiilor; instagram.com/padureacopiilor; instagram.com/ecsr.ro.