Lidl România, în parteneriat cu Mai Mult Verde, ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) și WWF-România, anunță continuarea proiectului România Limpede, în perioada 1-7 septembrie a acestui an.
În cadrul ediției din acest an, se va desfășura o nouă acțiune amplă de ecologizare a malurilor și afluenților Dunării, din 9 localități riverane: Galați, Brăila, Mahmudia, Oltenița, Turnu Măgurele, Călărași, Cernavodă, Drobeta-Turnu Severin și Giurgiu. Pe lângă ecologizare, proiectul va avea și o componentă educativă, cu scopul de a conștientiza publicul cu privire la efectele poluării mediului cu plastic.
La prima ediție a programului, ce a avut loc în perioada 1-7 septembrie 2022, au fost organizate acțiuni de ecologizare în 10 localități riverane: Baziaș, Orșova, Turnu Măgurele, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Cernavodă, Brăila, Galați și Mahmudia. Cu ajutorul celor 330 de voluntari implicați, au fost colectate în total 8,3 tone de deșeuri, dintre care 5,4 tone de plastic. De asemenea, prin intermediul activităților organizate de ASAP, s-au realizat peste 200 de obiecte utile traiului de zi cu zi din plasticul reciclat.
Citește și: 13 proiecte de mediu finanțate de PMB la „prima strigare” din 2023
Asociația Mai Mult Verde va coordona colectarea deșeurilor de pe malurile fluviului din 7 orașe (Drobeta-Turnu Severin, Turnu-Magurele, Oltenița, Călărași, Brăila, Galați). În Turnu Măgurele și Oltenița vor fi organizate și două proiecții de filme tematice, urmate de discuții cu membrii comunității locale. Totodată, etapa de anul acesta vine și cu o noutate la nivel de metodă de colectare a plasticului, prin acțiuni de caiagizare – un mix între caiace si activitatea de igienizare a apelor, ce reunește sportul acvatic cu protejarea mediului.
WWF va acționa din nou prin intermediul programului Patrula Zero Plastic. În acest program, voluntarii, comunitatea locală și autoritățile vor lucra împreună pentru a duce mai departe mecanismiul menit să prevină apariția deșeurilor de plastic în Deltă (în special prin educație și creștere a gradului de conștientizare), dar și pentru a strânge deșeurile prezente acum în natură. ASAP va fi prezentă anul acesta cu o nouă activitate educativă pentru participanți, care, prin intermediul unui joc numit sugestiv „Adevăr sau Reciclare”, vor putea descoperi pericolele poluării cu plastic, un material indispensabil în anumite sectoare, dar și importanța colectării separate a deșeurilor și a reciclării.
Proiectul România Limpede face parte din River Cleanup Collective @Dunăre, o acțiune a Grupului Schwarz, din care Lidl face parte, ce se desfășoară concomitent în toate țările dunărene unde compania este prezentă.
Reducerea consumului de plastic, dar și colectarea, sortarea și reciclarea sunt direcții strategice în care Lidl România a investit constant încă de la intrarea pe piața locală, pe de-o parte prin reducerea cantității de plastic din operațiunile de business, și pe de altă parte, prin reducerea cantității de deșeuri din plastic ce ajunge în mediu, susținând programe desfășurate împreună cu societatea civilă, care au impact la nivel național. În cadrul Grupului Schwarz, măsurile și proiectele de reducere a plasticului derulate de retailer se ghidează după strategia integrată, REset Plastic.