Samsung Electronics România a lansat Innovation Report, un catalog digital ce înglobează viziunea Samsung pentru un viitor mai bun – Everyday Sustainability – prin care compania își propune să contribuie la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. Raportul include și angajamentele asumate de Samsung cu scopul de a deveni o companie cu zero emisii de carbon până în 2030. Totodată, această ediție își propune să accelereze procesul de schimbare și adaptare (al oamenilor și companiilor deopotrivă) și să reamintească celor din comunităţile locale de puterea colectivă pe care o au, exemplificând pașii pe care îi pot avea în vedere pentru un viitor mai bun.
În cadrul celor trei capitole raportul detaliază și definește mai multe concepte, precum ESG & Sustenabilitate, Green Consumer Experience (Re:Boot & ReBuild) și Tehnologia în educație, fiind incluse și părerile experților din domeniu cu privire la temele abordate, printre care: Ana Maria Udriște, Fondator avocatoo și avocat specializat în tehnologie & digital – despre ESG & Sustenabilitate, Raluca Fișer, Președinte asociaţia green revolution – despre Green Consumer Experience, Loredana Poenaru, Education Director Junior Achievement România – despre Tehnologie în Educație.
Alături de aceștia, și reprezentanții Samsung împărtășesc în cadrul raportului viziunea lor despre cele trei concepte abordate:
Julia Kim, CEO Samsung România & Bulgaria: „Sustenabilitatea nu mai poate fi doar un capitol din povestea fiecărui brand, ci trebuie încorporată intrinsec în ADN-ul acestuia. La Samsung, punem inovaţia în slujba binelui și credem că integrarea practicilor sustenabile pe tot parcursul de proiectare și producţie este esenţială pentru eforturile noastre de reducere a impactului asupra mediului.”
Victor Armășelu, VP & Head of Consumer Electronics Samsung România & Bulgaria: „La Samsung, credem că sustenabilitatea este o decizie pe care trebuie să o luăm zi de zi. Încă din 2004, am transformat procesele de proiectare și producţie astfel încât să ţină cont de impactul fiecărui produs asupra mediului înconjurător, decizie care a fost recunoscută internaţional inclusiv prin certificarea Carbon Trust. Provocările climatice sunt complexe și doar împreună, consumatori, companii și organizaţii deopotrivă, le putem depăși.”
Tiberiu Dobre, Head of Mobile Experience Samsung România & Bulgaria: „Trăim o perioadă în care din ce în ce mai mulţi oameni, companii, organizaţii ajung să conștientizeze că responsabilitatea pentru aerul pe care îl respirăm și a planetei în care trăim este a noastră, a tuturor. Unii dintre noi am început să facem, la nivel individual, schimbări semnificative în modul în care călătorim, cumpărăm sau consumăm, conștienţi fiind de impactul pe care comportamentul nostru îl poate avea asupra mediului. La Samsung, am integrat sustenabilitatea în nucleul brandului nostru, astfel încât suntem atenţi pe tot parcursul lanţului de producţie la impactul unui produs asupra mediului și încercăm să reducem consumul de resurse implicate în proces.”
Simona Panait, Marketing Director Samsung România & Bulgaria „Noile tehnologii fac învăţarea mai plăcută, cu atât mai mult cu cât generaţiile tinere sunt native digital. 1 din 2 elevi din întreaga lume și-ar dori ca educatorii să le permită utilizarea de dispozitive în clasă și chiar și profesorii sunt de acord, într-un procent semnificativ, că adoptarea tehnologiei în sălile de curs facilitează implicarea elevilor în procesul de învăţare. În ciuda acestui adevăr, există în continuare copii pentru care accesul la educaţie de calitate și tehnologie este restricţionat. La Samsung, credem că lumea poate progresa prin acces la inovaţiile viitorului.”