Anglia a înregistrat anul acesta cea mai mare rată de mortalitate excesivă în rândul seniorilor cauzată de valurile de căldură, de la începutul înregistrărilor, în 2004, au anunțat vineri autoritățile din domeniul sănătății, după o vară caniculară în care temperaturile au atins maxime istorice, relatează Reuters.
Agenția britanică pentru siguranță sanitară (UKHSA) a precizat într-un comunicat că s-au înregistrat 2.803 decese în exces în rândul persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste, cel mai probabil în contextul complicațiilor apărute din cauza căldurii extreme. Cifrele exclud decesele cauzate de COVID-19.
„Aceste estimări arată în mod clar că temperaturile ridicate pot duce la decese premature pentru persoanele mai vulnerabile, a declarat Isabel Oliver, directorul științific al UKHSA. Perioadele prelungite de vreme caldă reprezintă un risc deosebit pentru persoanele în vârstă, a precizat Oliver, pentru cei cu afecțiuni cardiace și pulmonare sau pentru persoanele cu capacități cognitive reduse, cum ar fi persoanele cu dizabilități de învățare sau cu Alzheimer.
Marea Britanie a înregistrat cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată, de puțin peste 40 de grade Celsius în estul Angliei, pe 19 iulie.
În ciuda vârfurilor de mortalitate din perioada caniculară, iarna se înregistrează de regulă un număr mai mare de decese decât în timpul verii, a declarat Sarah Caul, șefa departamentului de analiză a mortalității din cadrul Biroului Național de Statistică (ONS).
Foto credit: University of California