95,2% dintr-un eșantion de 614 adolescenți din România, de 15-18 ani, din mediul urban și rural, cred că România se confruntă cu probleme majore de mediu, relevă studiul „Atitudinea adolescenților față de problemele mediului înconjurător”, publicat la finalul proiectului de educație de mediu, „Verde-n față”, implementat de MaiMultVerde în parteneriat cu Bloc Zero.
Obiectivul studiului a fost de a identifica percepția tinerilor asupra celor mai mari probleme de mediu la nivel global, național și local și asupra cauzelor acestor probleme, dar și modul în care aceștia se poziționează față de măsurile de protecție a mediului.
Răspunsurile la chestionar relevă faptul că adolescenții cunosc destul de bine problemele de mediu actuale. Totuși, există tendința ca tinerii să identifice în primul rând problemele departe „de casă”, nefiind conștienți de ce se întâmplă în proximitatea lor. Această situație poate fi rezultatul unei lipse de informații cauzată de sursele de informare principale folosite de adolescenți – rețelele de socializare care prezintă în primul rând situații globale.
Adolescenții români cred că cele mai mari probleme de mediu sunt schimbările climatice și poluarea aerului la nivel global, despăduririle și poluarea aerului în România. Cauzele identificate de aceștia sunt indiferența cetățenilor și a autorităților, precum și absența educației de mediu, iar responsabilitatea pentru soluționarea problemelor ar reveni instituțiilor statului, instituțiilor internaționale, precum și fiecărui individ în parte.
În contextul în care cele mai multe probleme de mediu sunt cauzate de interese economice, este oarecum îngrijorător faptul că foarte puțini adolescenți atribuie agenților economici o responsabilitate mai mică, punctează autorii studiului.
Proiectul de educație de mediu „Verde-n față” s-a desfășurat în perioada aprilie 2021 – mai 2022 în șapte școli și licee din județele Dâmbovița, Hunedoara și Neamț: Școala Gimnazială „Diaconu Coresi” Fieni, Liceul Tehnologic „Aurel Rainu” Fieni, Școala Gimnazială Băița, Școala Gimnazială Șoimuș, Școala Gimnazială Nr. 1 Bicaz Chei, Școala Gimnazială „Vasile Mitru” Tașca, Liceul „Carol I” Bicaz.