Clear Channel, o companie media britanică de brand awareness și publicitate outdoor, vrea să cucerească lumea polenizatorilor sălbatici din orașe cu o ofertă „imobiliară” de nerefuzat: transformarea acoperișurile adăposturilor de autobuz în locuințe amenajate cu floră sălbatică.
Pe lângă beneficiile aduse „locatarilor”, precum albinele sau fluturii, acoperișurile își aduc și un mic aport în compensarea efectului de insulă de căldură urbană. Iar într-un an normal, fără secetă, necesită puțină întreținere dincolo de lucrările de plivire.
Clear Channel și-a propus instalarea a 150 de „stații vii” în Marea Britanie până la finalul lui 2022, pe lângă cele 40 create până acum. Leicester este în top, cu 30 de stații de autobuz amenajate, Derby are 18, iar Brighton a instalat o astfel de stație anul trecut, în urma unei petiții semnate de aproape 50.000 de cetățeni.
Stații similare există și în Olanda, Danemarca și Suedia, iar Clear Channel va construi altele în Franța și Belgia la sfârșitul acestui an.
Clear Channel s-a aliat de curând cu organizația britanică de mediu Wildlife Trusts pentru a maximiza beneficiile aduse faunei sălbatice. Potrivit unui raport publicat de Wildlife Trusts, Insect Declines and Why They Matter, planeta ar fi pierdut în ultimii 50 de ani cel puțin jumătate din numărul insectelor, în timp ce 41% din cele 5 mil. de specii de insecte sunt în pericol de extincție.
În luna mai a acestui an, Comisia Europeană a publicat un raport privind punerea în aplicare a primei inițiative a UE privind polenizatorii, pe care Comisia a adoptat-o în 2018 pentru a aborda declinul insectelor polenizatoare sălbatice.
Raportul arată că s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește punerea în aplicare a acțiunilor inițiativei, dar există în continuare provocări legate de abordarea multiplelor cauze principale ale declinului insectelor polenizatoare.
Una dintre acțiunile CE de combatere a declinului polenizatorilor este lansarea parcului polenizatorilor – un instrument digital interactiv menit să sensibilizeze publicul cu privire la problematica polenizatorilor și să inițieze, la nivel global, acțiuni menite să abordeze fenomenul declinului. Parcul polenizatorilor este o experiență de realitate virtuală care are loc în 2050 într-o lume în care insectele polenizatoare au dispărut complet.