Companii responsabile față de mediu și oameni

Grupul VELUX anunță noi proiecte climatice și de conservare a mediului în parteneriat cu WWF

default

Grupul VELUX a anunțat finanțarea a două noi proiecte de conservare și restaurare a pădurilor din zonele tropicale, în Vietnam și Madagascar, după cel din Uganda, ca parte a obiectivului companiei de a capta echivalentul emisiilor istorice de CO2 generate de operațiunile sale din 1941 până în 2041.

Fiecare proiect va oferi soluții bazate pe natură (NbS) pentru atenuarea schimbărilor climatice, în conformitate cu Planul WWF pentru intervenții de înaltă calitate dedicate oamenilor, naturii și climei. Aceste proiecte sunt concepute pentru a opri defrișările și pentru a reface pădurile naturale în locuri cheie pentru biodiversitate, în parteneriat cu comunitățile și autoritățile locale. Emisiile de carbon eliminate și reduse în urma proiectelor forestiere vor fi donate pentru angajamentele climatice condiționate ale țărilor gazdă în cadrul Acordului de la Paris. Prin urmare, carbonul nu va fi utilizat pentru compensarea emisiilor de carbon ale VELUX sau ale oricărei alte organizații.

Proiectul forestier din Uganda se derulează în Kagombe, una dintre cele mai afectate zone din țară, cu o rată de defrișare de 73% în ultimul deceniu. Proiectul are ca scop refacerea pădurilor degradate, plantarea de noi arbori și protejarea pădurilor naturale existente. Prin conservarea la nivelul comunității, se așteaptă ca proiectul să capteze 1 milion de tone de CO2. Până în acest moment, au fost plantați peste 180.000 de puieți și au fost demarate activități locale alternative de subzistență, precum cultivarea ciupercilor și practicarea apiculturii la scară largă.

Celelalte două proiecte, din Vietnam și Madagascar, au fost selectate pe baza potențialului de carbon, a biodiversității și a beneficiilor pentru comunitate, precum și a sustenabilității fiecărui proiect pe termen lung. Proiectul din Vietnam, situat în peisajul muntos Central Annamites Landscape, se concentrează pe activitățile REDD (reducerea emisiilor cauzate de defrișări și de degradarea pădurilor) și se așteaptă să contribuie cu reduceri și eliminări de peste 2 milioane de tone de CO2. Proiectul din Madagascar se desfășoară în mangrovele din peisajul Manambolo – Tsiribihina și se concentrează pe activități ARR (împădurire, reîmpădurire și refacerea vegetației).

„Perioada de timp determinată pentru menținerea unei creșteri a temperaturii globale sub 1,5°C se apropie rapid de final. Ne-am angajat să urmăm calea cea mai ambițioasă a Acordului de la Paris și să ne depășim valorile asumate până acum, prin finanțarea de proiecte forestiere care să capteze echivalentul tuturor emisiilor istorice generate de operațiunile noastre de la înființarea companiei în 1941. Sunt foarte încântat de faptul că acum putem adăuga noi proiecte la portofoliul nostru forestier și că am reușit să găsim două noi locații care se concentrează pe diferite tipuri de păduri, viață sălbatică și comunități locale”, a declarat Lars Petersson, CEO al Grupului VELUX.

„Cel mai recent raport WWF Living Planet din 2022 relevă un declin mediu de 69% în rândul populațiilor de specii, comparativ cu datele înregistrate în 1970 și, pe măsură ce impactul crizelor climatice și naturale devine din ce în ce mai clar, este nevoie urgentă de ambiție și acțiune pentru a construi un viitor mai bun și mai durabil pentru toți. Adoptarea Acordului de la Kunming-Montreal, prin care lumea se angajează să oprească și să inverseze pierderea biodiversității până în 2030, oferă speranță, iar parteneriatele precum cel dintre VELUX și WWF arată calea de urmat”, spune Bo Øksnebjerg, Secretar General, WWF Danemarca.

Grupul VELUX și WWF au lansat în 2020 un parteneriat ambițios, axat pe soluții bazate pe natură , care va crea un portofoliu de proiecte forestiere în zone tropicale finanțate de Grup. Odată finalizat, se așteaptă ca portofoliul forestier să reducă și să elimine cel puțin 4,5 milioane de tone de CO2 – echivalentul tuturor emisiilor de CO2e emise de Grupul VELUX (domeniul de aplicare 1 și 2) de la înființarea sa în 1941.

Mai multe informații despre proiectele din Uganda, Vietnam și Madagascar.

Share this article
Prev Post

Sistem de recompense pentru depozitarea deșeurilor textile, testat în premieră mondială într-un oraș finlandez

Next Post

UE propune reglementarea sectorului de rating ESG. Agențiile de rating ar putea fi sancționate cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri conform noilor norme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next