Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iulie înregistrată vreodată, cu temperaturi anormal de ridicate atât pe uscat, cât și pe mare, a declarat marți grupul Copernicus al Uniunii Europene privind schimbările climatice, citat de Reuters.
Anul acesta a fost al treilea cel mai cald an de până acum, a declarat Samantha Burgess, șefa adjunctă a Copernicus.
„Tocmai am asistat la faptul că temperaturile globale ale aerului și temperaturile globale de la suprafața oceanelor au stabilit noi recorduri istorice în iulie”, a spus ea. „Aceasta arată urgența unor eforturi ambițioase de reducere a emisiilor globale de gaze cu efect de seră, care sunt principalul motor din spatele acestor recorduri.”
Luna iunie a doborât, de asemenea, recordul anterior de temperatură, potrivit Copernicus, care își bazează calculele pe un set de date care datează din 1950.