Companii responsabile față de mediu și oameni

Mai multe stații de încărcare și combustibili maritimi mai ecologici

Statii de Incarcare ECSR
Statii de Incarcare ECSR


Eurodeputații au aprobat recent noi reguli privind stațiile de alimentare cu combustibili alternativi destinate autoturismelor și camioanelor, cu accent pe o încărcare mai simplă și mai accesibilă, precum și utilizarea de combustibili maritimi mai ecologici.

Noile norme fac parte din pachetul „Pregătiți pentru 55 în 2030”, planul Uniunii Europene de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990. Normele urmăresc decarbonizarea transporturilor, adică reducerea dependenței de combustibilii fosili în transporturi.

Stații de încărcare mai ușor de folosit

Eurodeputații au negociat cu succes ca stațiile de încărcare electrică pentru autoturismele cu o putere minimă de 400 kW să fie instalate cel puțin la fiecare 60 km de-a lungul rutelor centrale ale rețelei TEN-T până în 2026, puterea rețelei crescând la 600 kW până în 2028. Pentru camioane și autobuze, vor trebui instalate până în 2028 stații de reîncărcare la fiecare 120 km, de-a lungul a jumătate dintre drumurile principale ale Uniunii Europene. Puterea rețelei va trebui să fie între 1400 kW și 2800 kW, în funcție de drum. Țările Uniunii trebuie să se asigure că de-a lungul rutelor centrale ale rețelei TEN-T se vor instala stații de realimentare cu hidrogen cel puțin la fiecare 200 km până în 2031.

Citește și: Grupul ProCredit a inaugurat primul parc solar propriu în Kosovo

Utilizatorii vehiculelor care folosesc combustibili alternativi vor trebui să poată plăti cu ușurință la punctele de reîncărcare (cu carduri de plată sau dispozitive contactless și fără a necesita un abonament), în timp ce prețul va trebui să fie afișat pe kWh, pe kg sau pe minut/sesiune. Mulțumită eurodeputaților, Comisia va crea până în 2027 o „bază de date” europeană care să cuprindă date privind combustibilii alternativi. Ea le va oferi consumatorilor informații referitoare la disponibilitate, timpul de așteptare sau prețul la diverse puncte de alimentare.

Combustibili maritimi mai ecologici

Eurodeputații au adoptat și noi norme pentru combustibili maritimi mai ecologici. În timpul negocierilor cu Consiliul, s-au asigurat că navele vor trebui să reducă treptat emisiile de gaze cu efect de seră (GES) prin reducerea cantității de GES din energia pe care o folosesc (sub nivelul din 2020), cu 2% începând cu 2025 și până la 80% începând cu 2050. Această dispoziție s-ar aplica navelor cu un tonaj brut de peste 5000 t, responsabile în principiu pentru 90% din emisiile de CO2. Aceasta s-ar aplica și în cazul întregii energii folosite la bord în porturile Uniunii sau în cadrul călătoriilor dintre acestea, dar și unei proporții de 50% din energia folosită în călătoriile unde portul de plecare sau de sosire este în afara Uniunii Europene sau în regiunile ultraperiferice ale Uniunii.

Citește și: Un nou serial BBC ar putea contribui la “a ne stimula să facem ceva” în legătură cu criza mediului

Pentru a reduce semnificativ poluarea aerului în porturi, navele portcontainer și cele de pasageri vor fi obligate din 2030 să se racordeze la rețeaua electrică de la mal pentru a obține necesarul de energie electrică atunci când sunt amarate la chei în principalele porturi ale Uniunii Europene. Datorită eurodeputaților, noile norme introduc din 2034 și un obiectiv de 2% privind utilizarea combustibililor din surse regenerabile. El se va aplica în cazul în care Comisia raportează că, în 2031, combustibilii de origine nebiologică din surse regenerabile (RFNBO) reprezintă mai puțin de 1% din mixul de combustibili.

Raportorul Parlamentului pentru infrastructura destinată combustibililor alternativi, Petar Vitanov (S&D, Bulgaria), a declarat: „Utilizarea unor soluții energetice mai durabile, mai regenerabile și mai eficiente în sectorul transporturilor va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării aerului, la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și la crearea de noi locuri de muncă de înaltă calitate. Noile norme vor contribui, de asemenea, la instalarea mai multor puncte de încărcare și la facilitarea utilizării acestora precum stațiile tradiționale de benzină.”

Citește și: tbi bank și DbSolar, parteneriat pentru un viitor mai verde

Raportorul Parlamentului pentru combustibili maritimi durabili, Jörgen Warborn (PPE, Suedia), a declarat: „Noile norme stabilesc de departe cea mai ambițioasă cale de decarbonizare a transportului maritim din lume. Aceasta vizează 90% din emisiile de CO2 din sectorul maritim, protejând în același timp cei mai mici armatori și cele mai mici porturi de costuri și sarcini administrative. Normele fac din Europa un lider în ceea ce privește crearea unei cereri de combustibili durabili și stimularea inovării.” Noile norme privind infrastructura pentru combustibili alternativi au fost adoptate cu 514 voturi pentru, 52 împotrivă și 74 abțineri, în timp ce noile norme privind combustibilii maritimi durabili au primit 555 voturi pentru, 48 împotrivă și 25 abțineri. Odată ce Consiliul aprobă cele două legi, normele privind infrastructura pentru combustibilii alternativi se vor aplica la șase luni de la intrarea lor în vigoare, iar normele privind combustibilii maritimi durabili se vor aplica de la 1 ianuarie 2025

Share this article
Prev Post

Platforma de Mediu pentru București lansează un nou apel de finanțare pentru proiecte ONG de management al deșeurilor și economie circulară

Next Post

Peste 61.000 de europeni au murit din cauza valurilor de căldură în 2022. România, pe lista țărilor cu cele mai multe decese (Studiu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next