Luna martie a fost cea mai călduroasă din istorie, punând capăt unei serii de 10 luni în care fiecare lună a stabilit un nou record de temperatură, a anunțat marți serviciul de monitorizare a schimbărilor climatice al Uniunii Europene.
Fiecare dintre ultimele 10 luni s-a clasat ca fiind cea mai caldă lună înregistrată vreodată în lume, comparativ cu luna corespunzătoare din anii precedenți, a precizat serviciul Copernicus Climate Change Service (C3S) al UE într-un buletin lunar, citat de Reuters.
De asemenea, perioada de 12 luni care s-au încheiat cu luna martie s-a clasat ca fiind cea mai fierbinte perioadă de 12 luni înregistrată vreodată pe planetă, a precizat C3S. Astfel că între aprilie 2023 – martie 2024, temperatura medie globală a fost cu 1,58 grade Celsius peste media din perioada preindustrială 1850-1900.
„Tendința pe termen lung, cu înregistrări excepționale, ne îngrijorează foarte mult”, a declarat pentru Reuters directorul adjunct al C3S, Samantha Burgess. „Astfel de recorduri – lună de lună – ne arată cu adevărat că clima noastră se schimbă, se schimbă rapid”, a adăugat ea.
Cauza principală a căldurii excepționale sunt emisiile de gaze cu efect de seră provocate de om, a declarat C3S. Alți factori care provoacă creșterea temperaturilor includ El Nino, fenomenul prin care apele mai calde sunt aduse la suprafața oceanului.
El Nino a atins punctul maxim în decembrie-ianuarie și acum slăbește, ceea ce ar putea contribui la întreruperea perioadei de caniculă spre sfârșitul anului.
Dar, în ciuda faptului că El Nino s-a atenuat în martie, temperatura medie a suprafeței mării la nivel mondial a atins un nivel record, iar temperaturile aerului marin au rămas neobișnuit de ridicate, potrivit C3S.
„Principalul motor al încălzirii este reprezentat de emisiile de combustibili fosili”, a declarat Friederike Otto, climatolog la Institutul Grantham de la Imperial College din Londra.
Continuând în acest ritm, planeta se va încălzi, ceea ce va duce la secete mai intense, incendii, caniculă și ploi abundente, a spus Otto.