Lansat pe 1 ianuarie 2022, sistemul de garanție-returnare (SGR) din Slovacia a fost prezentat de curând ca exemplu de bună practică în cadrul evenimentului internațional RWM, centrat pe managementul resurselor și al deșeurilor, care a avut loc în orașul englez Birmingham.
Susținută în prezența ministrului slovac al mediului și al directorului de comunicare al Administratorului non-profit care implementează sistemul de garanție-returnare, prezentarea s-a bucurat de aprecierea audienței, scrie waste-management-world.com – cu atât mai mult cu cât UK este una dintre țările europene care se confruntă în prezent cu provocarea lansării unui sistem de tip SGR.
Proiectul de returnare a garanției a fost lansat în Slovacia după un proces de implementare extrem de scurt – doar 10 luni. De la 1 ianuarie și până în prezent, au fost colectate 540 de milioane de ambalaje din plastic și aluminiu, reprezentând aprox. 67% din totalul ambalajelor intrate pe piață. Performanța slovacilor a depășit estimările inițiale, iar noul obiectiv este ca rata de recuperare să fie de 90% până în 2025, adică cu 4 ani mai devreme decât prevede legislația europeană.
Sistemul slovac de returnare a ambalajelor este alimentat o soluție tehnologică livrată de compania Sensoneo. Soluția integrează datele tuturor părților interesate și procesează toate operațiunile privind înregistrarea, distribuția, depozitarea și logistica în timp real. Ciclul de viață al fiecărui ambalaj este monitorizat de la lansarea sa pe piață până când este returnat sub formă de material reciclat pentru reutilizare. Toate operațiunile sunt efectuate în timp real și includ optimizarea rutelor de transport și a logisticii pentru a menține amprenta de carbon cât mai scăzută. Aceeași soluție tehnologică a fost predată în doar 3 luni și statului maltez, în urma unei licitații publice câștigate de Sensoneo.
În prezent, în Slovacia există aprox. 3000 de puncte de colectare, numărul fiind în continuă creștere. În medie, consumatorii din Slovacia returnează zilnic 3,5 milioane de ambalaje de băuturi.
SGR-ul slovac presupune reținerea unei garanții de 15 eurocenți pentru orice ambalaj de băutură achiziționată, sumă recuperată ulterior de consumatori la returnare.
Detalii despre sistemul de garanție-returnare din Slovacia
Citește și despre implementarea SGR în România
Foto credit: tomra.com